echtvis

visam un loc de joacă în care voiam să ne jucam de-a moarteascunselea, dar locul era păzit de nişte paznici uriaşi cu zece mii de ochi pe trupurile lor solzoase. de cîte ori ne apropiam se năpusteau asupra noastră lovindu-ne cu becuri moarte pînă ne podideau lacrimile. atunci am început să săpăm un tunel către locul de joacă. săpam şi înghiţeam pămîntul. săpam ţinîndu-ne de mîini, devenisem o bizară cîrtiţă translucidă, sacră, lacomă şi anxioasă. în pîntecele nostru pămîntul fermenta, sistemul nostru digestiv atît de special îl transforma în metale. scuipam din cînd în cînd bucăţi mari de fier şi plumb din care se iveau copiiipompă folosiţi la ameliorarea rasei. tunelul pe care îl săpasem putea să adăpostească întregul lanţ trofic pe care îl ţineam ascunşi în noi ca pe o bombă, gata să explodeze în fiecare clipă, să ne căpătăm memoriile de euglenă, mamut, şoarece, păianjen. am ieşit într-un tîrziu la  suprafaţă. locul de joacă dispăruse. de fapt arsese,  noi dansam prin cenuşa încinsă iar paznicii uriaşi plîngeau cu cei zece mii de ochi, rimelul se scurgea pe gîturile lor din plastic, noaptea ne zîmbea ca o soră mai mare. ne-am uns trupurile cu cenuşă şi ne-am întors în pămînt acolo unde bucăţile de metal ne aşteptau să le clocim.

ECHTUITI VA ROG!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s