dimineaţă de primăvară perfectă cu stoluri de barbiturice

frau holle spăla de zor creierele membrilor familiei: soţia sa, frau berechte, cei doi copii – mişa şi amarita, soţul herr sacher şi un sfinx de porţelan, maia. le puse la uscat pe un uscător improvizat din gheare de rîndunici şi guguştiuci şi se aşeză gînditoare lîngă telefon. telefonul dădu din coadă semnalizînd că ar vrea puţină atenţie. frau holle era puţin nefericită după ce avusese un accident în care îşi pierduse trei sferturi din trup. îi rămăseseră o mînă, buza superioară, ochiul cu două cornee, ficatul şi o rochiţă de in cu imprimeuri funebre. formă un număr de telefon oarecare. bună ziua. bună ziua frau holle, îi răspunse cineva. cineva purta ochelari şi răspundea de igienizarea oraşului. am mai salvat două musculiţe în dimineaţa aceasta. una căzuse în lapte, am scos-o, i-am făcut masaj cardiac şi am pus-o pe un tratat de tuberculoză. cealaltă a fost înghiţită accidental de soţia mea pe care am autopsiat-o şi am găsit-o în duoden alături de cîteva fermoare ruginite. frau holle, vă rog să le tratataţi cum se cuvine pînă cînd voi trimite eu o echipă de intervenţie. vorbiţi cu ele şi încurajaţi-le. să nu le ţineţi în apropierea vreunei pînze de păianjen, ştiţi că sînt curioase. da desigur. în cît timp veniţi domnule cineva? telefonul se închise cu zgomotul unei bîte putrede într-o baltă poluată cu arsenic. frau holle se aşeză în fotoliu şi deschise albumul cu fotografii. nu recunoştea nici un chip, toţi i se păreau străini, inclusiv femeia aceea zveltă, bronzată, cu coapse de aur, care ar fi putut fi ea. după cîteva minute, toţi i se păreau cunoscuţi, deşi nu îi cunoscuse vreodată. bărbatul acela gol, cu stomacul perforat cu un perforator digital, semăna,,,,,,,,,,,, ba nu, era chiar el, sancho panya, prima ei iubire, din maternitatea din bristol. în altă fotografie un grup de dame foarte elegant îmbrăcate erau surprinse cum jupuiau de viu un berbec. undeva în spate ghicea conturul franjurat al unei girafe parturiente care îşi număra petele. ce frumoasă era mama! răsfoia albumul iar musculiţele pe care le salvase se aşezau pe fotografiile îngălbenite simţind mirosurile celor morţi. se aşezau exact pe portretele celor care muriseră într-un fel sau altul: mişa – pierdut într-o gaură neagră în centrul galaxiei, frau berechte înghiţită de o oglindă la cutremur, amarita – în munţii din afganistan înecată cu opiu, herr sacher – se autoînfometase vreme de 12 ani iar într-o zi mîncase o maşină de îngheţată cu şofer cu tot pleznind la propriu. doar sfinxul maia nu era atins de musculiţe. trăieşte, îşi spuse frau holle zîmbind şi adormi. zîmbetul ei fuse tot ce mai găsiră cei din echipa de intervenţie. un zîmbet nostalgic, pixelat, cald, de femeie care odinioară iubise, suferise, se bucurase, plînsese, înjurase, fumase, dăduse cu săpun pe copitele centaurilor. zîmbetul rămase în aer pînă spre seară cînd administratorul blocului îl luă pe o linguriţă şi îl înghiţi.

ECHTUITI VA ROG!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s