reîntoarcerea în non-diferențiat. grădina unui templu rinzai zen. o delicată austeritate, o dez-abundență raportată la grădinile cu care suntem obișnuiți, o simplitate resimțită aproape ca o povară. ni-l închipuim pe maestrul rinzai gigen stînd în zazen pe una dintre stînci, îmblînzindu-și mintea, privindu-i și biciuindu-i pe discipoli cu strașnicul său răcnet iluminator. călugării abia ating nisipul, mai degrabă am lăsa noi urme cînd pășim pe undele unui rîu. contemplăm inutil această grădină uscată. pești-acrobați coboară din copacul înflorit.
Anunțuri
sa nu-ti pierzi mintea decat intru pierderea ei (cu folos) 🙂
sa o pierd pur si simplu si nu in sensul nebuniei ci in sensul disparitiei oricaror ganduri. cum ar fi macar pentru cateva momente sa nu mai ai ganduri asa cum se intampla in meditatia zen? e o provocare imensa….
doar ca imi inchipui ca in loc de picioare sunt niste tentacule impodobite de copii
Calugarii abia atingeau nisipul – cred ca asta e un inceput bun de poem.