misivele doamnei hannah sallinari catre domnul echt (4)

domnule echt

părăsiţi-vă,  măcar să nu rămîneţi singuri. acestea au fost cuvintele cu care, într-un început de toamnă, un personaj bizar pătrunse în oraşul nostru, călare pe un octopod costeliv, cu un rucsac de fier în spate iar în mînă cu un băţ pe care se uscase mătasea broaştei. cerşetorii de la periferie îl întîmpinară cu pietre şi înjuraturi, ca pe orice profet, o fetiţă cu gheare de scafandru îi dărui virginitatea sub forma unei pălării din scorţişoară, cocoşii săriră gardurile şi începură să-i ciugulească mîinile, iar două thute, cititoare de ziare şi de stele, recunoscură în el o variantă tîrzie a domnului teodorescu, fostul vrăjitor al cartierului, cel care ghicea în cenuşă, în măruntaie de păuni şi în petele de pe pereţi. Despre domnul teodorescu îţi voi povesti altădată, rolul său în rumegarea destinului meu, în stingerile mele felurite, este demn de aflat. Îţi spun că apariţia şamanului din ulan bathor în oraş, departe de a fi simţită ca o ruptură în maţele putrede ale cotidianului,  era la fel ca  bruma subpămînteană care ne ne acoperă trupul cînd visăm,  sau precum coloana  vertebrală  uscată pe care copiii o găsiseră într-o pubelă, o udau cu zeama stoarsă din pietrele de caldarîm, iar ea înflorea, precum o femeie îndrăgostită, florile aveau forma unei cornee zgîriată de intensitatea viziunilor.

Desigur eram bolnavă, pescarii îşi aruncaseră undinţele în trupul meu să îmi pescuiască sufletul, momeli felurite, de la icoane şi cîrpe inmuiate în mir pînă la monede vechi, idoli preistorici din lut şi plastic, aveam o febră, rudele fierbeau mîncarea pe pieptul meu, deliram versuri, mama îi gonea pe ceilalţi copii, le punea mîinile la urechi, îmi făcuse nişte cercei din inelele perdelei de duş, pe care scrisese cu un cui din mătase incantaţii şi rugăciuni plictisitoare. Stăteam pe o targă sub bolta din curte, boabe de struguri îmi cădeau în găvanele ochilor, se prăbuşeau în apa neagră a creierului cu un mieunat molatec de vulpe de ciocolată. Oasele delirau, părul delira, ombilicul trist de cristal vişiniu delira, era o larmă în jurul meu, veneau păsări în halate de farmacist, îşi notau simptomele cu ghearele lor date cu ojă stricată, depuneau un ou în coşul de la capul meu, mama le mulţumea, le dădea cîte o bacnotă moebius ca să îşi cumpere eclere. sudoarea mirosind a trandafiri şi a pastă decapantă se scurgea prin nişte burlane uriaşe, pe care le decoraseră cu dantelă verde şi mărgele făcute din neuroni uscaţi. Rîul se umflase, ameninţa să inunde oraşul,  casele de pe mal fuseseră încărcate în nişte camioane cu roţi din prune şi mutate pe dealul unde se afla cimitirul. Îmi cumpăraseră deja rochia de mireasă, preotul pîndea în buza robinetului să se năpustească primul ca să îmi revendice cadavrul. Mama îmi aprindea cîte o ţigară, mi-o aşeza pe buze ca pe un sărut, trăgeam două fumuri, peştii din plămîni se înnecau, strigau să mă opresc, îi deranjam din şedinţa  de hipnoză. Mi-era frig, mă acoperiseră cu o pătură din păienjeni atleţi  şi cu funinginea pe care o aduceau cei care veneau în vizită.

Mama auzise de un om ciudat care locuia într-o vizuină acolo unde oraşul dă în cîmp, il mai vizitau bolnavii şi pungaşii să afle mîngîiere, se întorceau bulversaţi, văzuseră pe cineva cu faţă neumană, care le vorbea într-o limbă colţuroasă, ei ziceau că aduce puţin cu germana, îi lovea peste cap cu un băţ străveziu, gonindu-i, mulgea octopodul  agăţat pe o funie de rufe, îi bea laptele roşiatic, se spăla cu el, le arunca într-un final nişte ierburi amestecate cu sîrme ruginite, cabluri  şi giurgiuvele care fiebeau  într-un tuci din bumbac. Mama s-a dus la el, nu s-a speriat de gesturile lui ciudate, a aşteptat cîteva zile întinsă pe o grămadă de bandaje şi buruieni rîncede, într-o noapte  şamanul a trezit-o, s-au urcat amîndoi pe octopodul nostim şi au venit acasă. Mă pregăteam să mor, îmi schimbasem deja mîinile cu picioarele, preotul îşi freca mîinile, copiii îmi aduseseră un televizor stricat înăuntrul căruia ardeau multe lumînări din smoală.  Vă spun domnule echt că eram gata pentru schimbare, aveam treisprezece ani, nimic mai simplu. Voi încheia în acest punct povestirea mea, mai tirziu va veni să mă viziteze o doamnă, mina loy, o ştiţi probabil, vom proba nişte haine şi nişte decoraţiuni, vom reface trupurile noastre vechi, trebuie să mă pregătesc.  Cu  prietenie, h.s.

6 gânduri despre „misivele doamnei hannah sallinari catre domnul echt (4)

    • daca era cumva o esarfa verde, cu inflorituri negre dispuse in jurul unui centru pe care l-am vazut prin ceata, sa stii ca am primit-o dar nu am putut s-o retin, o pala de vant rece mi-a furat-o … oricum iti multumesc pentru gandul bun. intr-adevar textul seamana cu incantatiile unui balaur ranit care se invarteste in jurul cozii sale alcatuita din stele intunecate.

ECHTUITI VA ROG!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s