misivele doamnei hannah sallinari catre domnul echt (3)

draga domnule echt,

arzîndu-se becul, mi-am desfăcut capul şi l-am înşurubat în locul său. privesc camera luminată acum anapoda, cu umbrele lucrurilor deplasîndu-se şi schimbîndu-se între ele. astfel umbra trupului meu este cea a unei flori ruginite, umbra cărţii de pe noptieră fumegă precum o ţigară, un palton spînzurat pe un umeraş aruncă pe perete conturul unui cearcăne uriaş, secretat de icoana pe care, cu smerenie magnetică o sărută un pendul gras. în niciun caz nu spun luminii lumină sau negurii negură pentru că aţi rămîne blocat într-o înţelegere excesiv de diluată a ceea ce se întîmplă : o adumbrire clorotică, densă, a spaţiilor, suprafeţelor şi contururilor, fără ca ochiul să aibă de-a face cu ea. lumina ca împrăştiere a simţurilor, ca amestec al lor, iar dincoace negura dumneavoastră ca adseminenţă sau protozoificare. închipuiţi-vă cum aceste umbre există în absenţa luminii prea bine cunoscute, precum melcii de pe fundul oceanului sau doliul. umbra ca doliu al luminii. poziţia mea îmi permite să prind spaţiul într-un singur punct, să-i împotmolesc  întinderea, ca şi cum l-aş fi înghesuit într-o cutiuţă cu surprize. de ai curiozitatea să pătrunzi aici, vei fi izbit la propriu de camera, care se dilata în tine aproape la nesfîrşit. găsesc încă atrăgător trupul meu din hîrtie şi sticlă, în care organele stau aliniate precum nişte atleţi orbi, aşteptînd startul într-o cursă în care punctul de sosire este la fel de mobil, mişcîndu-se pe traiectorii neştiute de nimeni. trupul meu despicat, în care şi-au făcut cuiburi păsări, pe care l-au cutreierat cu buzele lor octopozii mecanici, cu care s-au îmbrăcat la baluri mascate amazoanele, pe care l-au dezghiocat cu privirile lor trufaşe zeii tundrei, trupul acesta fedeleş, adăpost al şerpilor nemîngîiaţi de păcatul primordial, streaşină pentru lacrimile iubirilor obosite, ţărm al exploratorilor plecaţi în căutarea plăcerii finale, fereastră a gîndurilor şi a morţii. trupul pe care îl ungeam cu alifiile demonilor, a cărui prospeţime sfida desăvîrşita lucrare a rouăi, trupul meu sidefat, fără ombilic, cu sîni amărui, cu coapse de aur, divinizat deopotrivă de plante şi animale felurite. îl privesc acum, dansînd în jurul acestei epistole, amintind ceva din graţia pe care o avea atunci cînd mă îngropam cu picioarele în pămîntul proaspăt ars iar din unghii răsăreau flori negre din care se adăpau fluturii după beţiile lor nocturne.  după cum observaţi, sunt o dezmăţată domnule echt, storc din minte sucul negru al melancoliei, îl pun în vase din aluminiu, mă îmbăiez în el, stropesc cu el pereţii, botezîndu-i, benzină putrezită culeasă toamna, cînd morţii îşi cad frunzele. cam aşa îmi petrec eu moartea, vă invit să adulmecaţi aceste cuvinte fără viaţă, al căror gust l-am simţit prima oară atunci cînd l-am cunoscut pe şamanul din ulan bator. m-am plictisit ameţindu-vă cu această scrisoare absurdă. las pentru alte dăţi povestea uceniciei mele de vraci.

cumplită, h.S.S.

7 thoughts on “misivele doamnei hannah sallinari catre domnul echt (3)

ECHTUITI VA ROG!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s