Piciorul stîng e piciorul drept

stau într o stație de autobuz

nu aştept niciun autobuź

nu mă aşteaptă niciun autobuz

oamenii colapsează cu vrăbiile

tenişii galbeni sunt leneşi

Reclame

count the seconds it takes to stop thinking about this poem by joshu mandelb

[a poem from the compendium dissimulate my reality – some nonlocal junk poetry – 23 nonpoems from the point of view of a black hole condensed in an orange  – a collection of made up poets who live inside a shadow] 

joshu mandelb is a NPC poet from titan satellite of saturn. he is made from 90 percents of nitrogen. he writes about the beautiful methane clouds of his hometown – nekyiavile. his first volume ‘panspermia hypothesis’ is a nonmaterial collection of lyrics and sounds that mandelb wrote while listening to the rotation of titan.  I am the slow and smooth/ resonance/of this chaotic / approach/ – my ethereal hands/ the nomenclature of sandness. the flash is flooding/ the nondual equinoxes/I found a dead horse in my mouth and I named him hyperion.   The poem count the seconds it takes to stop thinking about this poem is on the opening page of his 23rd volume ‘ammonia cantos’. (mu poetry press 2018).

ammonia cantos

I just found my mind

as a hair in this dark soup

I’m dining with few machine elves

I met offline

they live only in paradoxes

they replace the center to the periphery

a mitochondrial chain of wordless thinking

they are at the bottom of my poetry

this unbelievable fragility of my human shape

a mist of mixed feelings and fractals

my inner immoral shit is so smooth

I became invisible enough to speak to you

my cell phone, my clothes, my wallet

the weird dance of myness

on this sad october afterlife  afternoon

then  I met this prophet king kong

and he looked me in the depths of my digestive tract

and he moans

like my pheromones moan

like sermons moan

he said ‘the weedy bones are already rotten’

and then disappeared in a market

I saw on TV another tv and it was watching me

all I could think all the time is how strange

how strange these letters

how strange the fingers

how strange the whole of the body

how strange the movements of the mind

how strange the music from youtube

how strange the world

the recycled joy of empty pockets

an epitome of anxiety

and bless

is flooding me

metaadvices for my future corpse – copy/paste poetry and shit by tenzo fierăstrău

[a poem from the compendium dissimulate my reality – some nonlocal junk poetry – 23 nonpoems from the point of view of a black hole condensed in an orange  – a collection of made up poets who live inside a shadow] 

Tenzo Fierăstrău is a zen monk from oltenia. He used to sit and meditate in uncommon places like a shopping mall, a far-left convention, a central square, a public toilet, a brothel. he started to write poems when he saw for the first time a dead man elected as a major in his native town. his first book ‘the garlic is a penis without depression’ was a collection of handwritten words on toilet paper and drugs prospects. the opening poem  ‘yesterday I found my inner monkey and I raped her like a holy baboon’ is a fake prayer to a stupid god called mr. minga : I saw my self in a mirror and I can’t stop laughing/ there is my tail missing and it would be a perfect portrait of my mother’s god/ she fed the worms now with the mescaline of her smile/ a perfect drama for a monster like me/who live in an ashtray/ no goodnight kiss for the saints at the windows ’98/mr. minga, please  burn this poem I feel guilty for your nekyia. the selected poem for this compendium – meta-advice for my future corpse – copy/paste poetry and shit was written near a morgue while drinking the last coffee with his dead mother.

echt

the sprite bottle is blooming

my corpse is an attractive decoy

I used to eat while

I worshiped my wounds

those flexible photos of  hidden

emotions

the sick perceptions of alteredness

in a cup of coffee

nothing but – awaiting the winter

the blink of the black snow

a little bit o karmic residuals

on my hands

every scrap of dirt disappears when persil’s special

oxygen bubble get going

I am proud of my social decay

a flamingo-shaped gossip imagery

I love the Rushmore effect  of my  sunglasses

they say harvest comes early this year

the departure of the ghosts made you a 

happy martyr. it is purple poetry 

being closer to clouds with my tv head

avoiding the family circus

my burial is an open bar event

you could connect with my cute corpse

via Bluetooth

enjoy psychosis

my father breasts feeding the moles

with warm memories that

tear me apart

my therapist taught me

to cry

too late

self-hybridization is my

religion

 

mendel e mendeleev

Ruminate, Amy Cutler

în caz că se cască

la citirea poeeleor

dați drumul la

cascada din cască

mințile noastre

cutii de conserve

le locuim

dezlocuim

și  construim

intimități

indiscrete

fabulații

concrete

mendeleevitez

deasupra

ombilicului

mă excavez

de dragul

circului

mă  dezinvestesc

burlesc

cîntă mi ceva

de ctrlaltesc

cu vin bistericesc

sorii zac în iaurturi

alături de fluturi

din

mucuri de țigară

disecate

ca hecate

scot de la spate

mănușile de porțelan

pline cu viermi de-un an

e ieri dimineață

sau niciodată

mi -e greață

de la prefață

deja devreme

în lene

au ieșit vulpi

din stupi

din neocortex

din goretex

să urineze

siameze

pe geam

nitam nesam

deschide -te

eu te

în partea cealaltă

de oraș

care dă în cîmp

își are sălaș

zeul tîmp

himereal

cubismul knorr

acord parental

putred în athanor

e pomenit

la meteoștiri

cu neuroni cu tot

pentru țicniri

de toamnă

endorfinică

în cheie

cinică

după nekyia

după neckermann

în ikeea

muream

visam

rampapam

 

 

 

 

 

sombunallism – a mu-theory of everything but not all by acmeduse hermma

by acmeduse hermma

[a poem from the compendium dissimulate my reality – some nonlocal junk poetry – 23 nonpoems from the point of view of a black hole condensed in an orange  – a collection of made up poets who live inside a shadow] 

Acmeduse Hermma  is a genuine trickster goddess who reincarnates as a transgender poet and spiritual seeker of the void in the middle of daily boredom states of mind. Somehow, she is snickering to herself by throwing self-made words to the reader.  Using the fake-mirror-of-alcohol technique she enters the batshit feral grabass territory of boredom where she finds the joyous demons of apathy and depression as well as the hideous angels of nothingness, absurd waiting, and prophecies. The first book laotsu in a green sports coat opens with these verses: mcf/ jki’u / efetelem lambada scoo / metempsychosis / gabri sequ vefim as a tenebrous message from the other part of the dark toilet where the poet blindly writes on a piece of used tp. it is sombunall part of the process like the feces, the rain, the butterflies or the cigarette. ‘I am bored with all this fake awareness that makes me desire to be in a chocolate coffin, waiting for some wiseass to reveal the secret of fun. ‘

psyfamily

sombunallism – a mu-theory of everything but not all

what is inside boredom but you can not see it?

the sky is red

the moon is a  square

the grass grows inside my heart

the streets descend into the void

this coffee is green like my lips

I can hear the planets around my house

the cats are barking at the lamp

I’m feeling depressed like an ashtray

oh mu! tadam!

hail for the shiny crap of your mind

narciissus is out of his tombgue

a cricket is his mirror

I don’t want to be awake

it is too late

the trap is smiling

the tv turns off by himself

I shit on my shadow

and there is nothing my therapist can do about it

(give me your last cigarette

I feel lied by your unconscious)

this life is some sort of buddha’s acting out

a compulsion of suffering

a meme of a ubiquitous metasource

a skilfull goose breathes through your brain

remember your navel hanging on

a tree

pouring vodka in your hand

for the sake of the dead ones

faith is some black cum on your lungs

a pepsi-like archetype

 

xanaxismundi sau cum să atunci cînd dacă nu am la sfîrșit fiind mu – poee de amiază de toamnă cu cartelă inversă

ahhhh

  • o dracule tu știi cel mai bine cum
  • stăm alienați pe peron la eroilor sau la victoriei
  • nu contează
  • precum omizile pe o mască de sudură antică
  • ne pipăim telefoanele
  • ne pipăim buzunarele
  • ne mîngîiem tîmplele
  • ne ies mușcate din genunchi
  • vinde cineva un flacon de transpirație
  • cade o mînecă peste chipul psihopatului cu plasă de lidl
  • o dracule tu lingi cel mai bine podelele trenului roz
  • și picioarele oarbe ale oamenilor fără iubire
  • migrenele încep odată cu mîntuirea
  • detergenții și au făcut treaba
  • mor și vatmanii toamna
  • li se scurg sosuri de chiefsi din nări
  • un copil își mănîncă tatăl pînă la urmă
  • ca să poată primi afecțiune
  • nimeni nu se uită la nimeni
  • și astfel apare consensul
  • o dracule ce frumos ești
  • ai copite cu sclipici
  • și porți costum din plastic cu mama ta
  • pictată trei de
  • altcineva poate eris deschide o fereastră
  • și intră un broscoi violet pe care îl cheamă
  • faust ghebaur
  • el cîntă la acordeonul din sticlă
  • hei macarena
  • și două adolescente dansează
  • una în cealaltă
  • ca niște himere ionatan
  • o dracule tu ții lumea asta să nu cadă
  • și ajustezi mereu hărțile empatiei
  • acest metrou de aur în care te ai născut
  • ai copilărit
  • și te-ai depravat după rețete sfinte
  • nu mai oprește în nicio stație
  • merge așa odată cu galaxia
  • pînă se întorc morții din țările calde

all dark matters. how to become a poem.

by MAGDALENA KOLAPS

[a poem from the compendium dissimulate my reality – some nonlocal junk poetry – 23 nonpoems from the point of view of a black hole condensed in an orange  – a collection of made up poets who live inside a shadow] 

magdalena kolaps a.k.a. persephone komma a.k.a. eris heralda is a quasipoet from mongolia. she loves to write poems about her ancestors as in her first book ulan bator is smooth as my vagina where we can find poems like a kiss for genghis or  shaman 1.0. the last book of magdalena kolaps – butter as a fly  is a ironic manifesto about the dualistic nature of reality in a vat. her short poems deals with the transient nature of washing machines, the impossible returning to childhood when she was an octopus, the exquisite relation with her ancestors – the guilty raiders on the moon they censored my twitter account, and the floating vision of the world through the eyes of a snail.

unwritten the reverse journey

NOSTALGIA

dark words with velvet dews

fuck the common speech

in the beginning it was the snail

then the gift (another skill)
from the left you have that synecdoche.

Example: I am less ironic around 23:23

with the  speed of nonprofit the cancer is moving through

be quiet

mother  is prepared for burial
sometimes she whispers me I wanted to  die in a different way
then the contradictions appears:
her breast is now only a mental form

the mourning is a device of literal destruction

like ideas of dysmorphism in this whool mindfountain.

( instead of pissing. I’m your Big Oxymoron,

I’m half of what they say)

a murmur. a chalice of regrets

A dead man;; ( Use the whole bag or none)

she died to understand the example: underestimating the mistress Eris

she worshiped the snail with its silver pennis

it would have been gentle;

it would have been balanced my private speech

reference stage: remotely;
A beautiful lead is flowering inside

further.

my guilt.

 

 

narcissism at the limit of poetry. the pivot of nothing. purge of confession. the future is flowing in the past. I am a cigar.

a poem from the compendium dissimulate my reality – some nonlocal junk poetry – 23 nonpoems from the point of view of a black hole condensed in an orange  – a collection of made up poets who live inside a shadow 

 

black hol.png

narcissism at the limit of poetry. the pivot of nothing. purge of confession. the future is flowing in the past. I am a cigar

by fushiryo torsten goddun 

[fushiryo torsten goddun is a shaman from jupiter which took a posthuman form after his first joint. He wrote poetry generated by his narrow arbitrary tentacles using a deep machine language borrowed from an printer. His first book –  shreds of alcohol in the afternoon – essays concerning human baseness is a stupid inquiry about poetry of quasilifeless forms. We publish a fragment form the second book –  how poems become sites for mourning – the feces core is damaged/empty like all the poetry books , a dysutopian manifesto for galactic punks. ]

the cat is present in the middle of her suffering. she is on the floor. later she is on the table. there is no link between these two states of affairs. no causality. it is the same with poetry. there is no causal relation between words or lyrics. stupid humans tend to simply all the holy shit they encounter every moment. they run away from death toward death. they never stand still their minds are like some mad engines triggered every second by all sorts of mental gods.  I puke on my self knowledge – this huge lie that I  found in the core of every thought-instant. plato was a trickster and his brains smells like rancid apples.

overthinking is the key. the source of genuine poetry. the mother of all distress and anxiety. I love my anxieties. I search for more and deep anxiety. I read a lot of mystics and personal columns. the message is the same. words are feces of our thoughts.

nothingnesslessly – the attic of  our emotions. some discordian goddess wants me to cum in her pocket. Is it perhaps a perverse form of indulgence? it is like an legist doctor who made himself autopsy while alive: this is the self knowledge.  you just can t separate free will from luck.

the ordinary, dusty, confining, sometimes joyous and sometimes ugly world invite us to restore the lost sense of immediacy

the violence, ugliness, anger, greed and clutching, divisive thoughts and frictions of the world invite us to restore the lost sense of immediacy

then if you start a fire at several random points  the entire field will burn

do nothing at all don’t fabricate any things  there is this full now and then there is this full nothing and then reiterate this experience ad infinitum 

we are invincible victims of our mind poetry narcissism  take a step back and you ll see the cosmic toilet paper

 

coproetheric implants for the residual gods

paradise.png

a poem from the compendium dissimulate my reality – some nonlocal junk poetry – 23 nonpoems from the point of view of a black hole condensed in an orange  – a collection of made up poets who live inside a shadow 

coproetheric implants for the residual gods

by  dyodogen ferzatz 

[dyodogen ferzatz is a summerian writer on his 53rd reincarnation. he tatooed his poems and short stories on his skin with the help of a navvy priest from holetenia. after tattooing the poems he copied them to a coffin-copy machine  then glued them to mannequins from  plastic recycled  with the help of beggars on the streets of Bucharest. his last poems are glued on a plastic replica of a japanese earthquake. coproetheric implants for residual gods is a poem that deals with the impermanence of recycle bins  of a buddhist laptop. ]

I told you a thousand times
in the language of the crows
that the city smells of paranoia
that people look like jellyfishes
and they drink their coffee from the hands of the dead
I was a rusty excavator when you met me
I was crying with my jelly breasts
the fate of the ash of cigarettes worn by the wind
on the wax streets

the windows have hair on their chests
and simple hallucinations of clouds
lay on the shoulders of the hanged ones
as you prophesied

from where so much crap
at sunset
trolleys with bicephal children
wriggle through the intestines of the night

to some supermarket
to meet the savior
to suck her dick
as the ancestors did
in their simulations of the world

please decapitate me
before the cops
they have milk guns
and six copper arms
they would embrace me
painfully
until I vomit my exquisite superego

listen to my kidney beats
my emotions have diarrhea
and they get to heaven
distilled like flowers

I ate the jellyfishes

I ate all the sand from your skin

I ate my family

I ate my  atm

I ate the wind

I ate my knees

so I can never pray

 

 

 

seconds as funny corpses

mu1

a poem from the compendium dissimulate my reality – some nonlocal junk poetry – 23 nonpoems from the point of view of a black hole condensed in an orange  – a collection of made up poets who live inside a shadow 

seconds as funny corpses 

by ann leviath herratic

[ann leviath herratic is not actually a poet but a collage made from leaves and scratches on a wood surface. when she was 23 y she wrote her first poem named lethargy feels better with a glove. after disintegration of that so called bodymind all the lyrics vanished away. this is a poem recreated from the remains of couple cigars found in a meditation bowl next to her facebook account.)

reverse this sentence no one is looking so I’m waving

project yourself on the monitor some machine elves

are playing in a remote commercial

are u deaf I can hear with your ear

you ate your paper cake with a melted hand

first deduction
we cannot prove it, we can barely define it
it’s about the roots that grow in our hands
when we caress the walls

we compare grievances too aware of our narcissistic wounds
developing paranoid fetal latent networks of solitude

with my celestial body I fart

discovering the practice of everything

my algorithmic metabolism is to be found in my phone

it drains from the sink
on the cosmic plumber’s aluminium jacket
as he walks through the neural pipes
which links him to mitochondria as well as pan god

those cretin apostles scream captcha!

everybody knows that
reduced connectivity of sludge
gives birth to prenatal specimens

the last deduction

is possible for my mind

to move out from my room to the pineal gland

and enjoy a free ticket redundant ride in monachopsis

now that you  have finished reading the poem

look at the  funny corpses of the seconds

you’ve wasted –

those are  real poems

oujianu locvac : aminotauri lipsiți de desăvîrșire călărind pingpong cu licitație pudică. pe partea stîngă privim copitele cum germinează.

fragment din  oujianu locvac dadazici  PERETE CHIP GHIVECI ERATĂ – despre migrația ilegală a norilor apărută la editura MU

pe atunci kokorii veneau fumau o țigară urinau în lapte și scrumiere și plecau. îi urmăream cum își curăță libidinos unii altora cloaca cu ajutorul unui bețișor parfumat. fegeriu, cel căruia îi ziceau scăpitanu , era kokorul kokoro – plagiat de iluminare, urmaș al nevrozelor rokoko despre care spunea că inventaseră zborul mistic triunghiular din vafă. copil fiind știam totul despre lumea din jur fără să mi fi spus nimeni nimic. ce cuvinte amețitoare – nimeni, nimic și azi mă mai droghez cu ele pînă leșin. astfel știam că săpunul de casă miroase a beznă, că păsările își fac ouă unele altora, că norii pot fi mișcați din fața soarelui atunci cînd mă jucam de a nava mamă, că tata o futea pe mama  fără sonor, că trotuarul crăpat era harta ascunsă pe care dacă o urmam puteam să fug de hîrcile care mă vînau în vis, că din pămînt și scuipat puteam face orice lucru din jur, mai puțin indienii figurine pe care fratele meu îi încuia într-un sertar. așa și cu kokorii. știam despre ei că vin iarna pe furiș să și schimbe cadavrele cu cele ale  korbilor, fumau o țigară, urinau în scrumierele uriașe pe carele lipisem pe stîlpii de înaltă tensiune arterială. mă duceam și strîngeam urina neagră, lăptoasă în borcane de iaurt și le îngropam în spatele garajului. primăvara așteptam să răsară cărți de colorat cu oameni bîntuiți de niște ființe bizare, înalte de aproape trei metri, cu fețe prelungi și ochi întunecați, cu anunțuri de mica  publicitate lipite peste tot pe robele lor albe, care lăsau să se vadă niște copite mirifice, de culoarea ametistului, pe care stăteau cățărați niște  membri de partid sfrijiți, cu muci la nas și la glanda pineală. încercam să deslușesc aceste anunțuri care bănuiam că sunt mesaje secrete pe care ființele bizare, cărora le spuneam dadazici, voiau să le comunice copiilor . în loc de lupă foloseam o bucată de geam colorat folosit de tata cînd își suda înjurăturile și cuvintele de afecțiune de țevile din cornier pe care mai tîrziu le vedeam că sunt de fapt picioarele aminotaurilor. un astfel de anunț ezoteric de mică publicitate spunea: mănînc orez, mănînc margarină cu gem de mere, te leg la ochi,  fac caca în locul tău, fibonacci qungu. sau: fac omizi de mamă, adaug cerneală, nămolul e pe schelet  praF, epidura rikka. sau: dacie roșie în fața casei, urcă, te aștept cu guraleului, reginanopții și carbid. te mănînc sănătos ai zahăr în tine, pudră!, avikk atavikk. alt mesaj spunea  fierbe ți mîna stîngă, pune i polen de salcie, te aștept să ne mîngîi cu ea. valută. pang lagori uan tonim. o singura dată am vazut un dadazic într -o dimineață cînd bunica  din partea mamei venise să aibă grija de noi. frate meu dormea eu mă trezisem și mamaiedinvale – da acea vale din biblie – ne adusese micul dejun. orez cu lapte ceai gem ah ce bun e sulful strîngeam firimiturile cu ajutorul unei furnici pe care o ucisesem într- o sîmbătă , o înviasem duminică iar luni îi atașasem niște mărci poștale ca să o pot identifica. cred că numele ei era tovarășa hipomănescu. dar nu sunt sigur poate o confund cu prima mea iubire de la grădiniță o sacsie cu sîni mici din care beam beladonă. număram boabele de orez și boabele de lapte, le separasem cu ajutorul tovărășei hipomănescu, mă pregăteam să le așez în formă de inimă de bou, așa cum observasem că făceau cioclii de la Do Bri Chan Y, renumiți lăutari și pescari desăvîrșiți la fir de papiotă, cînd privirea mi – a alunecat prin geamul ușii dintre camere. între șifonier și vitrina cu pahare și vesela pentru orgii păgîne stătea nemișcat un dadazaic, la fel ca cei din cărțile magice pe care le coloram primăvara în spatele casei. mă privea pierdut, era prins în capcană, nu putea să se facă nevăzut așa cum procedează toți din rasa lui în aceste situații. avea o gură mică ca un furtun de udat roșiile, nu avea nas sau urechi, un gît subțire și lung din care pleca roba albă pînă în centrul pămîntului acolo unde stătea cîinele mu pe care ne punea bunica să l ascultăm înainte de adormi. ca de obicei în astfel de situații poeticoteribile mi-a înțepenit tot corpul, nu mai puteam rosti niciun cuvînt, simțeam că vrea să mă absoarbă bunică mea nu era atentă își cosea cu grijă vertebrele una cîte una așa cum moștenise din neam, o tradiție pe care eu nu voiam să o duc mai departe pentru că mi se părea aducătoare de moarte neprevăzută. nu mă puteam mișca, ochii erau țintiți pe dadazic, îmi auzeam respirația care se strînsese ghem în gît, ca la pisici, în mintea mea răsuna refrenul auzit la radio vom cînta pentru mileniul trei. de fapt asta cînta dadazicul și eu îi citeam gîndurile sau ce naiba erau niște chestii colorate strident, în formă de fermoar pe care crescuseră mușchiul și ferigile, clorofila fiind un bun mediu de traducere, înțelegeam că pe dadazic îl lăsaseră prietenii aici, că îl așteptau la poartă într o dacie break roșie, și dacă pot să l ajut să ajungă la ei că îmi dă cinci lei. dadazicul ăsta vrea să mă înghită  sau să mă răpească.  are de gînd să mi tragă sîngele și să l vîndă lui ceaușescu ca să fie mereu tînăr pînă și la ora actuală. de unde știi? îl auzeam în mintea mea. cînd mă voi întoarce le voi lua pe mama ta și pe bunica ta în aceeași zi. doar nu le vei lua din căluș? ești prost. te vor distruge pînă să poți înțelege că vreau să te ajut. am ieșit afară cu bunică mea am văzut dacia roșie parcată la poartă. ne am dus la bucătărie să ducem farfuriile și cănile, să poată dadazicul să plece nevăzut. eram vară mă jucam prin grădină cu muștele și viespile îmi îngropam căcatul în vie și mă ștergeam cu foi de viță și cu pagini rupte din abecedar. kokorii veneau noaptea dezgropau căcatul și l făceau lingouri pe care le cărau pe ascuns în alte țări unde alchimia nu era așa de avansată.

 

tOți suntem niște poezii nescrise ale căror versuri nu ni le vom aminti. Nimeni

VIA BEDENEHAPSEDILENRUHLAR

nonsensul e sacru adică

pînă acum jelesc moartea mamei

o poee atristă pe care o rîd

o lamentație surdă cîțiva metri sub pămînt

acolo unde zboară păsările

ciugulindu -i sînii

ea le  alăptează cu dragoste

cum o face  de milioane de ani

crazy balamuk

în grădinița de flori

pe care o sapă schelete din catifea

unde oprește autobuzul spre eleusys

plin cu broaște emotional frogs

pedalînd cercuri de votcă

ceremonii cu wifi

sare malțul bonfaierelor

precum lacrimile sfinților digestivi

sunt roboții asemici buni de pus la rană?

avem ciclopi care își aruncă un ochi pe geam?

capetele de excell ajung pe eșafod?

eris în abundență

e într-o hipnotalamică bucurie

aversuri lipite pe frunțile depravatmanilor cu scuipatologii diverse – amintiri tratate cu amniotice – vapori de depresie – mamoartea ca un card de călătorii psihehehedelice

din volumul xanaxis mundi : poee harhetipale pentru muncitori în deconstrucții de poechtul-mu semilian caldarîz în curs de dispariție la editura @defEcht

gnostalgie

gasteropodă infinită dependentă de chiștoace în căutare de pradă și sens

aversuri lipite pe frunțile depravatmanilor cu scuipatologii diverse

'testează mahayana. o experiență a condusului revigorantă și inutilă cu un vehicool modern cu o singură roată. arată-i mamei tale că poți transporta cel puțin la fel de multă suferință.' (reclamă din revista nitam-nesamsara)

duc în spate / fantome înfometate / fără guri  / fără muguri / le injectez / lapte / în șira spinării:

în mine e noapte / de emoții fărîmate.

de sapte luni jumătate / la chioșcul din colț se vînd prăpăstii vorbitoare în ouă kinder cu iadeș din smoală roz.

acest produs poate conține urme de psilocibină și recyclebinină.

amintiri tratate cu amniotice

aceste re-versuri conțin calorii goale pentru mintea obișnuită. pentru un organism sănătos consumați zilnic materie întunecată de la robinet. ( reclamă la juja polichistică de aminotaur)

copacii electrici respiră prin gulere – astfel umbra lor e absentă 

preploaia fierbe mierlele le dăm votcă le uscăm părul cu aplicații android

știam limba noroaielor le proroceam porcilor unii mă țineau de gît și mi

recitau sutra inimii prăpădindu se de plîns îi mîngîiam pe comisura cenușie

îmi aminteau de prima amintire atunci cînd rumegam un apus cu dinții de

lapte ai  frunzelor și mama mă striga din grădină să vadă dacă mai eram viu

eu nu eram  viu dar  înțelegeam cum să mi țin coarnele să nu lovesc mușcatele

care năpădiseră spațiul dintre inimă și cornee mama rîdea ca apucata o dureau

sînii de la atîta rugăciuni pe mine mă plimba  într -un cărucior cu roți din

cutii guban acelea în care îmi păstrase ombilicul și moțul moaște de primăvară

cu care se mîndreau părinții pînă cînd a dat yama în ei

(așa cum înfloresc morții cînd le pui soft machine  se bucură țigările camel

la focul de aragaz )

în acea fotografie în care apare chipul meu  de dinainte de a se naște părinții mei

cîinele mătușii mele – fred latră îngropat lîngă gard iar un zeu fără oase în hanorac de

ștevie zîmbește nevrotic ca și cum toate acestea nu s-ar fi întîmplat

vapori de depresie

contemplă mîinile atît de frumoase ale norilor toxici acum într -o nouă versiune. vino la beauty salon cu morții.

oooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo

000000000000000000000000000000000000000000000000000000

miercurea aveam timp să nu mă ridic din pat pînă miercurea viitoare

iată ce simțeam prin cei optzecișipatru de mii de pori ai pielii

cînd auzeam albastru: vid vid nimic sfînt mă doare n pulă stau sub pămînt

și număr respirațiile mariii vulpe negre care mi linge cearcănele ca un contabil.

iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

1111111111111111111111111111111111111111111111111111111111

mamoartea ca un card de călătorii psihehehedelice

cînd ieși din balș simți că ai trecut pe lîngă moarte și nu ai salutat-o.

iei luna de eclipsă o fuți pe partea nevăzută în pod

pe o canapea stricată

îți aprinzi o țigară cu telefonul și îi povestești

cum te a lovit un tramvai erai drogat și beat vatmanul avea mustăți din cimbru

te a înjurat de mamă ai trecut mai departe strada în neant scuturîndu ți

pantalonii fredonînd pietre a fost momentul ăla de aha despre care vorbesc profeții

și bucătarii cînd tot ce era în jurul tău era alcătuit din pixeli

linia ferată se roșise de emoție nu apucasei să i ridici fusta

nu te a întrebat nimeni dacă ești ok

te au pus să ți scoți ochii

să i arunci în tomberonul spart

în care dormeau strîngătorii de peturi

același impuls vechi și obraznic de fărîmițare

a percepțiilor te privea plictisit

dintr -o baltă în care înflorise o picătură de benzină